Comisia Europeană (CE) a lansat marți strategia „Reorganizarea învățământului”, menită să încurajeze statele membre UE să ia măsuri care să asigure formarea competențelor și aptitudinilor necesare tinerilor în vederea obținerii unui loc de muncă.
Totodată, în contextul în care rata șomajului este de aproape 23% în rândul tinerilor europeni, strategia vizează și creșterea și crearea de noi locuri de muncă, informează un comunicat oficial al CE.
Comisia solicită, printre altele, reorganizarea sistemelor educative, modernizarea metodelor de evaluare și consolidarea legăturilor dintre școli și angajatori. De asemenea, se dorește ca până în anul 2020, cel puțin 50% dintre tinerii de 15 ani să cunoască o limbă străină (42% în prezent) și cel puțin 75% să studieze o a doua limbă străină (61% în prezent).
„Reorganizarea învățământului nu este doar o chestiune de bani, deși este adevărat că trebuie să investim mai mult în educație și formare, este limpede că sistemele de învățământ trebuie să fie modernizate și dotate cu un mod de funcționare mai flexibil pentru a răspunde necesităților reale ale societății contemporane. Europa va reveni la o creștere susținută numai prin formarea de profesioniști înalt calificați și adaptabili care să poată contribui la inovare și antreprenoriat.”, a arătat Androulla Vassiliou, comisarul pentru Educație, Cultură, Multilingvism și Tineret.
În ceea ce privește programul „Erasmus pentru toți”, CE țintește dublarea numărului de beneficiari ai burselor, astfel încât numărul tinerilor care se bucură de acestea să ajungă la 5 milioane în perioada 2014-2020.
În prezent, 73 de milioane de europeni, adică aproximativ 25% dintre adulți, au un nivel scăzut de educație, informează CE.
Mai mult, aproape 20% dintre tinerii de 15 ani sunt analfabeți, iar în cinci țări peste 25% dintre aceștia au un nivel scăzut al competențelor de citire: Bulgaria – 41%, România – 40%, Malta – 36%, Austria – 27,5% și Luxemburg – 26%.
Totodată, deși obiectivul UE este de maxim 10% în cazul abandonului școlar, rata se menține ridicată în mai multe state membre: 26,5% în Spania și 23,2% în Portugalia.
Dintre adulți, mai puțin de 9% participă la formarea pe tot parcursul vieții, în contextual în care obiectivul UE este de 15%.